Cînd eram puşti, îmi plăcea sa scriu scrisori; adresate prietenilor, iubitelor-era modalitatea de a spune ce gandesc, cat si expunerea sentimentelor fata de ei, intr-o forma literara, uneori poetică. Era modul de comunicare cu provincia si chiar cu alte cartiere ale capitalei-iubiri nemărturisite, prietenii pe viaţa. Acum ne pierdem în simplitatea sms-urilor, mail-uri cu linkuri iar la întrevedere discutam banalităţi uzînd un vocabular de 100 de cuvinte. Mie dor de ciornele scrisorilor, de poeziile scoase in inspiraţia nopţii, scrisul de mîna unde schimbam doua mine de pix; chiar si greşelile gramaticale (ce încă le mai fac) :)). Postez doar pentru prieteni, ce mă cunosc si cărora le vorbesc prin acest intermediu, cu drag si preţuire. Trăim timpuri ce se succed cu rapiditate, ne amintim franturi din perioada tineretii noastre, ce ne marchează emoţional si nu înţelegem asta, decat odata cu trecerea intro nouă etapa. Fiecare postare are o destinatie, un destinatar; o domnisoara, un domn, un tînăr, o doamna, un cuplu, un copil. Depinde doar de subiect si de modul în care îşi asumă atribuirea. Aceste postari le voi numi scrisori indirecte; pentru ca pot fi citite si de alte persoane.
